Bucurii oferite și primite de copiii de la Olari, Voluntari și Moara Vlăsiei

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 23 Decembrie 2015

La Biserica Olari din Bucu­rești au avut loc duminică, 20 decembrie 2015, premierea partici­panților la atelierele de lectură organizate de către Centrul social-educațional Adorno al acestei biserici și un târg de Crăciun la care au participat copii din parohie, dar și elevi care învață la Școala Gimnazială `Iancului”, Școala Gimnazială nr. 150, Școa­la Centrală și Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”. „Atelierul de lectură a început în toamna acestui an, coordonat fiind de doi tineri inimoși, care au dorit să deschidă noi perspective copiilor din familia Bisericii Olari. Pentru dragostea cu care acești copii s-au apropiat de biserică, devenind participanți sâr­guin­cioși la viața noastră liturgică și, în egală măsură, luând parte la atelierele Centrului Adorno, premiile nu s-au lăsat așteptate, școala urmând să înceapă cu ghiozdane noi, iar vacanța fiind mai frumoasă alături de jucăriile și dulciurile primite ca premiu. În cadrul târgului de Crăciun, elevii insti­tuțiilor de învățământ partenere au pregătit dulciuri, decorațiuni de Crăciun, desene, picturi, felicitări și multe alte obiecte lucrate manual”, a spus pr. paroh dr. Mihai Iordache.
Tot duminică, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Voluntari a organizat o acţiune filantropică pentru copiii care provin din familii defavorizate, aflaţi în grija Direcţiei de Asistenţă Socială a oraşului Voluntari. „Cu ajutorul unor oameni de bine, care au dorit să întindă o mână de ajutor copiilor cărora părinții nu le pot aduce prea des zâmbetul pe buze, am strâns hăinuțe, jucării, alimente, săpun, pastă de dinți, șampon și multe alte produse de igienă personală, pentru 60 de copii. Ne dorim ca mesajul acestei campanii să contribuie la dezvoltarea sentimentului de responsabilitate socială a persoanelor care pot să îi ajute pe semenii lor aflați în dificultate”, a spus pr. Mihai Postelnicu, slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Voluntari.

Aproximativ 50 de copii din comuna ilfoveană Moara Vlăsiei au participat luni, 21 decembrie, la o mică serbare de Crăciun la biserica Pa­rohiei Moara Săracă, sub coordonarea doamnei Nora Georgiana Enache, voluntară în cadrul Departamentului de tineret al parohiei. După ce au împodobit bradul și au înfrumusețat sfântul locaș, co­piii au recitat poezii specifice săr­bătorii Nașterii Domnului și au interpretat colinde. Participarea lor a fost răsplătită cu dulciuri din fondurile oferite de unii cre­din­cioși ai parohiei.