Bucurii pentru copii în prag de Crăciun
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor au primit joi, 14 decembrie, vizita reprezentanților Fundației „Copii în dificultate”, care le-au adus daruri cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului. Copiii l-au întâmpinat pe Moș Crăciun, căruia i-au cântat colinde, iar în semn de mulțumire acesta a oferit fiecăruia daruri.
Despre această acțiune de tradiție a Fundației „Copii în dificultate”, desfășurată în colaborare cu Arhiepiscopia Bucureștilor, ne-a oferit detalii președintele instituției, Valentina Paula Smith: „Venim la Centrul «Sfânta Muceniță Sofia» de aproximativ 6 ani, însă aceste acțiuni au o tradiție de trei decenii. Copii din Marea Britanie trimit cadouri copiilor cu posibilități materiale modeste din România. Copiii de acolo au oferit materiale educaționale, produse de igienă, articole vestimentare, toate împachetate cu mare drag. Darurile au ajuns în România cu puțin timp înainte de Sfântul Andrei, iar de la începutul acestei săptămâni Moșul merge din centru în centru, unde avem colaborări frumoase, și le împarte copiilor. Anul acesta au fost pregătite aproximativ 4.500 de pachete”.
În cadrul evenimentului a fost vernisată și o expoziție cu icoane pe sticlă, tablouri, picturi, desene, dar și alte obiecte, precum decorațiuni de brad, clopoței, căsuțe, realizate de copiii Centrului „Sfânta Muceniță Sofia”. Profesoara de arte plastice Oana Maria Hondrea, voluntar al așezământului, care i-a și coordonat pe copii în realizarea lor, ne-a vorbit despre motivația care a stat la baza confecționării acestora: „Ne alăturăm cu o expoziție dedicată copilăriei, care cuprinde multe desene în tempera realizate de copiii centrului, dar și de elevi voluntari. Dintre acestea, 14 lucrări au fost selectate, urmând a fi incluse într-un calendar al centrului pe anul 2024, care va fi oferit sponsorilor și voluntarilor. În expoziție sunt prezentate foarte multe obiecte, rod al activității atelierelor de creație”.
Miercuri, 13 decembrie, voluntarii Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au deplasat în Parohia „Sfânta Treime”-Bobești, din Protopopiatul Ilfov Sud, unde au oferit mai multor familii aflate în situații de risc financiar și social pachete substanțiale cu produse alimentare pentru perioada sărbătorilor.