Bucurii prepascale pentru nevoiași la o parohie din Capitală
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și nădejde persoanelor și familiilor nevoiașe din comunitate înainte de sărbători este proiectul „Dar din dar”.
Și anul acesta, la invitația părintelui paroh Nicolae Gavrilă, a fost organizată o colectă, în urma căreia, cu ajutorul voluntarilor parohiei, au fost procurate alimente de strictă necesitate, fructe, dulciuri, care au fost oferite în Joia Mare, după oficierea Sfintei Liturghii, persoanelor și familiilor nevoiașe din parohie.
Părintele Nicolae Gavrilă ne-a vorbit despre această acțiune de tradiție desfășurată în parohia pe care o păstorește: „Și anul acesta am reușit să venim în sprijinul familiilor și persoanelor nevoiașe din parohie, în majoritate vârstnici bolnavi, cu alimente pentru masa tradițională de Sfintele Paști. Credincioșii noștri s-au obișnuit cu aceste acțiuni din cadrul proiectului parohial «Dar din dar» și înaintea marilor sărbători chiar ne întreabă când vom începe colecta pentru bătrâni. Pentru noi este o bucurie și o împlinire să îi vedem pe beneficiari bucurându-se, slujitorii sau voluntarii de la biserica noastră fiind în multe cazuri singurele persoane care le mai deschid ușa”.
În total au fost oferite 80 de pachete cu alimente, beneficiarii acțiunii caritabile fiind nevoiașii din comunitate, precum și bătrânii și copiii asistați în cadrul a două centre ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 care își desfășoară activitatea în parohie. Valoarea totală a darurilor oferite s-a ridicat la suma de 20.000 de lei.