Bucurii sfinte la Mănăstirea Bistriţa şi la Râmnic

Un articol de: Pr. Constantin Olariu - 26 Septembrie 2018

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit în seara zilei de duminică, 23 septembrie, slujba Privegherii, continuată cu Sfânta Liturghie în noaptea de 24 septembrie, la Mănăstirea Bistrița, cu prilejul sărbătoririi Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”. Astăzi, de la ora 17:30, credincioşii râmniceni sunt invitaţi să participe la procesiunea cu icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ce se va desfășura pe principalele artere ale municipiului.

În cadrul slujbei de priveghere, săvârşită de IPS Părinte Varsanufie la Mănăstirea Bistriţa, o copie a Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte ­Athos a fost așezată în biserica cinstitului aşezământ. În cuvântul de învățătură împărtășit obștii mănăstirii și pelerinilor prezenți la slujba de priveghere, Părintele Arhiepiscop a arătat că „prin rânduiala lui Dumnezeu, în această noapte am așezat și am cinstit Icoana Maicii Domnului Pantanassa, icoană cunoscută ca fiind vindecătoare de cancer și de alte boli. Este, atât pentru Mănăstirea Bistrița, cât și pentru monahii, monahiile și credincioșii din Arhiepiscopia Râmnicului, un prilej de mare bucurie și de mângâiere sufletească.

Cu Icoana Maicii Domnului Pantanassa se întregește această salbă a icoanelor făcătoare de minuni care au fost așezate în mănăstirile vâlcene: Icoana Maicii Domnului Axion Estin de la Mănăstirea Stânișoara, Icoana Maicii Domnului Trihirussa de la Mănăstirea Turnu, Icoana Maicii Domnului Paramythia de la Mănăstirea Blănoiu, Icoana Maicii Domnului Kazanskaia de la Mănăstirea «Sfântul Ioan Iacob», Icoana Maicii Domnului Ierusalimitissa de la Mănăstirea «Înălțarea Sfintei Cruci și Sfânta Maria Egipteanca»-Budești. Sunt daruri pentru această eparhie care o are ocrotitoare pe Maica Domnului și ierarhii cu viață sfântă care au păstorit-o: Sfântul Ierarh Nifon, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul și Sfântul Ierarh Calinic. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra mănăstirii acesteia și asupra noastră și o rugăm pe Maica Domnului să mijlocească pentru noi și să răsplătească pe toți cei care vin cu osârdie să ceară ajutorul ei”.

La slujba Privegherii și la Sfânta Liturghie au participat stareți și monahi de la mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului, precum și numeroși pelerini.

Procesiune cu icoana Sfântului Antim Ivireanu

Credincioşii din Arhiepiscopia Râmnicului sunt aşteptaţi astăzi, 26 septembrie, începând cu ora 17:30, să participe la procesiunea cu icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul ce se va desfă­șura în municipiul Râmnicu-Vâlcea. Evenimentul va debuta după slujba Vecerniei de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și va continua pe următorul traseu: Catedrala Arhiepiscopală - b-dul Nicolae Bălcescu - str. Constantin Brâncoveanu - Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” - Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire” - b-dul Calea lui Traian - Biserica „Toți Sfinții” - Catedrala Arhiepiscopală. În cadrul procesiunii vor avea loc opriri în faţa Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, în faţa Bisericii „Buna Vestire” - Paraclis Arhiepiscopal şi în fața Bisericii „Toți Sfinții”. Procesiunea se va încheia la Catedrala Arhiepiscopală unde icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul va fi așezată spre închinare.