„Bucuriile credinţei”, în Poiana Prieteniei de la Nemţişor
În perioada 27-30 iulie 2019, la Centrul pentru Tineret din Poiana Prieteniei de la Nemţişor, judeţul Neamţ, a avut loc Tabăra „Bucuriile credinţei”, dedicată copiilor care provin din familiile preoţilor din Arhiepiscopia Iaşilor.
Aflată la a VI-a ediţie, Tabăra „Bucuriile credinţei”, organizată de Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi-a propus să creeze cadrul prin care participanţii să-şi facă noi prieteni şi să dezbată subiecte specifice vârstei şi cadrului lor familial. În jur de 70 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani au participat la activităţile propuse de organizatori.
„Este foarte grea, dar şi foarte frumoasă viaţa unei familii de preot. Dacă ar şti cineva cât de grea este viaţa aceasta, poate că nu s-ar mai preoţi mulţi, dar dacă ar şti şi cât este de frumoasă, câte binecuvântări sunt, s-ar preoţi mai devreme, ar avea mai mult curaj”, le-a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, participanţilor în cadrul întâlnirii avute cu aceştia în ziua de duminică, 28 iulie 2019.
Participanţii au avut posibilitatea să se cunoască, să afle lucruri noi, să prindă curaj şi să se împrietenească, prin intermediul activităţilor în echipă. Copiii au luat parte la atelierele de gătit, prim ajutor, orientare şi supravieţuire în natură, lucru în echipă şi matematică aplicată. Totodată, tinerii s-au întâlnit cu Părintele Mitropolit Teofan şi au participat la conferinţa părintelui arhidiacon Sorin Mihalache, ce s-a axat pe dezvoltarea personală, emoţională şi spirituală a participanţilor. La finalul conferinţei, părintele Sorin Mihalache a răspuns întrebărilor venite din partea tinerilor, legate de provocările lor zilnice. Din cauza prejudecăţilor legate de familia preotului, a presiunilor societăţii, mulţi copii din familiile de preot, mai ales adolescenţi, au rezerve în a-şi manifesta identitatea în mediul lor.
Din programul taberei mai amintim: excursie în Parc Aventura Durău, activităţi sportive, drumeţie la Schitul Icoana Veche, rugăciunile de dimineaţă şi de seară rostite împreună, precum şi participarea la Sfânta Liturghie.
Tabăra a reprezentat pentru tineri un spaţiu în care au reuşit să se întărească în credinţă, dar şi să înţeleagă care sunt beneficiile personale legate de faptul că s-au născut şi trăiesc într-un mediu în care credinţa este pusă pe primul loc.