Bugetul european alocat Erasmus a crescut cu 12%

Data: 23 Iunie 2010

În perioada 2008-2009, aproximativ 200.000 de studenţi au primit finanţare din partea UE pentru a studia sau pentru a efectua un stagiu în străinătate, o cifră în creştere cu 8,7% faţă de perioada anterioară de finanţare.

Această creştere a ratei de participare coincide cu o creştere cu 12% a bugetului alocat programului Erasmus, fiind dovada faptului că studenţii sunt doritori să beneficieze de sursele de finanţare disponibile, susţine Executivul european. De asemenea, valoarea medie a bursei de studiu lunare a crescut la 272 de euro, ceea ce le permite studenţilor să-şi acopere mai bine costurile aferente. Erasmus se numără printre cele mai populare programe ale UE, cu o participare de peste 2,2 milioane de studenţi de la lansarea sa, în 1987. Programul le oferă studenţilor din învăţământul superior posibilitatea de a petrece între 3 şi 12 luni într-o altă ţară europeană, pentru studii sau pentru stagii. Odată cu includerea Croaţiei şi a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei printre ţările participante la Erasmus, în 2009, peste 4.000 de instituţii de învăţământ superior din 33 de ţări europene iau parte, în prezent, la acest program. Spania, Franţa şi Grecia sunt cele mai solicitate destinaţii şi, în acelaşi timp, aceste trei ţări totalizează cel mai mare număr de bursieri Erasmus (40%). Începând din 2007, Erasmus oferă studenţilor finanţare şi pentru stagii în întreprinderi şi organizaţii din străinătate. În anul academic 2008-2009, aproximativ 400 de studenţi au beneficiat de acest tip de burse - cu peste 50% mai mulţi decât în anul precedent.