Bugetul pe 2009 alocă 6% pentru Educaţie şi 0,8% pentru cercetare

Data: 23 Octombrie 2008

Miniştrii Cabinetului Tăriceanu au discutat ieri proiectele bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale pe anul 2009. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax, bugetul ar putea aloca 6 procente din PIB pentru Educaţie şi alte 0,8 procente pentru Cercetare.

Sănătatea, Transporturile şi Apărarea sunt alte ministere privilegiate, care primesc procentaje ridicate. Proiectul ar putea fi grevat însă de revendicările salariale astronomice ale bugetarilor. Profesorii au obţinut 50% în plus, legea este la promulgare la Palatul Cotroceni, iar cadrele sanitare şi funcţionarii publici cer şi ei majorări similare. Toate aceste revendicări lipsesc din proiectarea bugetară pentru 2009. Sectorul care va creşte cel mai mult anul viitor, cu o pondere din PIB prevăzută la 11,6%, este cel al Construcţiilor, potrivit proiectului de buget elaborat de actualul Executiv. Şi pentru domeniul investiţiilor în sectorul public au fost prevăzute cheltuieli însemnate anul viitor, aproape 35 de miliarde lei (6% din PIB) fiind alocate numai serviciilor de protecţie socială. În ceea ce priveşte suma rezervată salariilor bugetarilor, aceasta va fi majorată cu doar 2%. Ceea ce înseamnă că ponderea acestor cheltuieli va scădea de la 6,3%, cât este în prezent, la 5,9%. Şi aceasta întrucât majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice nu a fost luată în calcul. În aceste condiţii, salariul mediu va fi, în 2009, de 1.384 de lei. Asta înseamnă o creştere de 10%, însă şi numărul salariaţilor creşte cu aproape 3 procente faţă de acest an. În plus, angajaţii instituţiilor publice centrale şi locale care nu se autofinanţează nu vor primi tichete de masă. Alte domenii pentru care au fost prevăzute fonduri consistente sunt Educaţia - cu 34,7 miliarde de lei, ceea ce presupune 6% din PIB, dar şi Apărarea, cu 19 miliarde de lei. În ceea ce priveşte Agricultura, valoarea subvenţiilor ajunge la 16,7 miliarde de euro, respectiv la 2,9% din PIB.