Bulgaria acuză monopolul companiilor petroliere
Comisia antimonopol din Bulgaria a anunţat că Lukoil Bulgaria, OMV, Rompetrol Bulgaria şi Naftex Petrol au fost implicate în acorduri de fixare a preţurilor carburanţilor. "Ilegalitatea a constat în încheierea unui acord interzis şi coordonarea practicilor de stabilire a preţurilor, pentru a limita concurenţa pe pieţele en-gros de benzină şi motorină", se arată într-un comunicat al instituţiei. Companiile au la dispoziţie 30 de zile pentru comentarii, comisia urmând apoi să emită o decizie finală în această problemă. Şi în România, Consiliul Concurenţei a sancţionat, în ianuarie, companiile OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi ce cumulează 880,5 milioane lei (205 milioane de euro), în cadrul unei investigaţii pe piaţa carburanţilor.