Bulgaria, Grecia şi Turcia vor să lanseze pachete turistice regionale

Data: 07 Iunie 2010

Bulgaria, Grecia şi Turcia intenţionează să lanseze pachete turistice regionale, pentru a combate efectul crizei şi a atrage mai mulţi turişti, transmite agenţia Novinite. Acest subiect a fost discutat la o reuniune a reprezentaţilor sectorului de turism din cele trei state organizată la Porto Carras, Halkidiki. Operatori din Grecia şi Turcia şi-au exprimat disponibilitatea de a se implica în programe legate de staţiunile de turism din Bulgaria. În plus, ar putea fi lansate iniţiative mixte în domeniul turismului medical şi religios, în vederea promovării unor destinaţii mai îndepărtate. Reprezentaţilor sectorului de turism au arătat că proiectul are şanse reale de reuşită, dar că trebuie rezolvată problema regimului vizelor pentru turiştii care optează pentru un pachet turistic de acest tip, dat fiind faptul că Turcia nu este membru al UE.