Bulgaria, în topul preferinţelor turiştilor britanici
În această vară, litoralul bulgăresc este destinaţia preferată pentru vacanţă a turiştilor britanici. Potrivit unui studiu al Centrului britanic pentru cercetări economice şi de afaceri, Bulgaria depăşeşte în preferinţele britanice destinaţii turistice ca nordul Tunisiei, Antalia din Turcia şi Sharm el Sheikh din Egipt, transmite agenţia Novinite. Studiul arată că cel mai important criteriu pentru turiştii britanici este accesibilitatea serviciilor şi bunurilor, 87% dintre participanţi declarând că acest lucru este foarte important pentru ei. Urmează, în ordine, securitatea (81%), vremea (78%) şi calitatea hranei (77%).