Bulgaria, sancţionată din cauza problemelor din agricultură
Ministerul bulgar al Agriculturii a fost sancţionat de Comisia Europeană cu 25 milioane de euro deoarece în 2008 a încălcat normele privind plăţile directe către fermieri, relatează site-ul Novinite.com. Neregurile survin din cauza neconcordanţei dintre declararea parcelelor de teren şi procedura de selectare a unei companii pentru a realiza o hartă prin fotografierea din avion a terenurilor agricole din Bulgaria. Suma va fi dedusă din plăţile destinate fermierilor pentru anul 2010, însă autorităţile au anunţat că vor contesta decizia în încercarea de a reduce sancţiunea. Cu o lună înainte, CE a înştiinţat Bulgaria că trebuie să plătească o altă amendă în valoare de 20 milioane de leva (circa 10 milioane de euro) pentru nereguli în acordarea de subvenţii în 2007.