Bulgaria va adera la euro începând cu 1 ianuarie 2026

Data: 02 Iunie 2025

Comisia Europeană va da undă verde pentru aderarea Bulgariei la zona euro începând cu 1 ianuarie 2026, scrie Reuters citând mai mulţi oficiali din zona euro. Anunţul oficial va fi făcut miercuri, 4 iunie, când va fi dat publicităţii un raport pe această temă.

În calitate de ţară membră a zonei euro, pe lângă utilizarea bancnotelor şi monedelor euro, Bulgaria va avea şi un loc în consiliul guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană. Bulgaria are o rată a inflaţiei de 2,8% şi un deficit bugetar de 3% în 2024 şi unul de 2,8% prognozat pentru 2025. (O. N.)