Bulgaria va construi o nouă centrală nucleară

Data: 08 Decembrie 2007

Comisia Europeană (CE) a aprobat, ieri, proiectul Bulgariei de construcţie a centralei nucleare de la Belene, după ce a constatat că investiţia respectă obiectivele Tratatului Euroatom.

Potrivit prevederilor Tratatului, orice nouă investiţie legată de activităţi în domeniul nuclear trebuie comunicată Comisiei Europene, care prezintă statelor membre implicate punctul său de vedere. Compania bulgară Natsionalna Elektricheska Kompania (NEK) deţine 51% din acţiunile companiei care va construi şi va administra centrala. Grupul italian Enel, E.ON, RWE (Germania), CEZ (Cehia) şi Electrabel (Belgia) au depus oferte iniţiale pentru preluarea unei participaţii de 49% la centrala de la Belene. Valoarea investiţiei este de circa patru miliarde de euro. Lucrările de construcţie a centralei de la Belene, programate să înceapă în 2008, au fost atribuite anul trecut companiei ruse AtomStroyExport, controlată de grupul rus Gazprom.