Bulgarii, îndemnaţi să înveţe româna
A venit timpul ca bulgarii să înceapă să înveţe limbile vecinilor, se arată într-o analiză intitulată „Să ne concentrăm asupra limbii române“, publicată, ieri, de ziarul sofiot „24 Ceasa“. Potrivit autorilor, analiza a fost inspirată de ideea primarului unei comune situată la graniţa cu Grecia, care a introdus învăţarea limbii greceşti în şcoala locală. „Trebuie să urmăm exemplul localităţii Kirkovo şi să începem să învăţăm limbile balcanice“, comentează „24 Ceasa“. Potrivit cotidianului, în ultimii 20 de ani, în Bulgaria a fost înregistrată o spectaculoasă creştere a interesului faţă de engleză, franceză, germană şi spaniolă, dar interesul faţă de limbile vecinilor a rămas foarte mic. „Peste câţiva ani, însă, când toate statele vecine vor adera la Uniunea Europeană şi frontierele vor dispărea, va fi de foarte mare importanţă să putem comunica cu vecinii noştri, deoarece majoritatea schimburilor comerciale şi culturale vor fi cu aceştia“, notează ziarul.