Bulgarii se revoltă împotriva preţului mare al energiei
„Foarte mulţi bulgari, în special pensionari, au constatat că cheltuielile la întreţinere depăşesc veniturile lor lunare, iar cele trei companii monopoliste încasează profituri record“, notează cotidianul „Standart“.
Bulgaria este cuprinsă de un val de proteste faţă de costurile mari ale facturii de energie electrică. Duminică, zeci de mii de locuitori din 15 oraşe din ţară au ieşit pe străzi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de costurile din ce în ce mai mari la întreţinere. „Protestele au căpătat dimensiuni de revoluţie. În capitala Sofia, ministrul economiei şi energiei, Delian Dobrev, a fost agresat cu bulgări de zăpadă, în Plovdiv au fost incendiate două autoturisme ale societăţii de distribuire a energiei electrice, în Varna, protestatarii au blocat mai multe intersecţii şi s-a ajuns la ciocniri cu forţele de ordine. După ce a fost lovit în faţă cu mai mulţi bulgări de zăpadă, ministrul Dobrev a convocat o întâlnire de urgenţă cu conducerile societăţilor de distribuire a energiei electrice, companiile cehe CEZ şi EnergoPro şi cea austriacă EVN. După întâlnire, el a repetat că facturile mai mari sunt cauzate de temperaturile scăzute, precum şi de faptul că, în facturile pentru luna decembrie, a fost inclusă o perioadă mai mică, între 1 şi 20 decembrie, în timp ce în cele pentru ianuarie intră şi perioada sărbătorilor de Crăciun“, notează cotidianul sofiot „Sega“, citat de Agerpres. Reprezentanţii celor trei societăţi i-au îndemnat pe cetăţeni să depună plângeri dacă consideră că facturile nu sunt corecte şi să plătească cheltuielile în rate. Însă în mai multe oraşe au fost redactate petiţii pentru convocarea unui referendum naţional la care alegătorii să se pronunţe dacă doresc ca societăţile de distribuire a energiei electrice să fie renaţionalizate, iar CEZ, EnergoPro şi EVN să fie date afară din Bulgaria. Într-o singură zi, petiţia a fost semnată de sute de persoane care insistă ca Bulgaria să urmeze exemplul Albaniei, care a reziliat recent contractul cu CEZ.
„Pentru prima dată după anii â90, zeci de mii de bulgari s-au revoltat. Foarte mulţi bulgari, în special pensionari, au constatat că cheltuielile la întreţinere depăşesc veniturile lor lunare, iar cele trei companii monopoliste încasează profituri record. Profitul companiei CEZ pentru anul 2012 a crescut cu 240% faţă de anul precedent, cel al EnergoPro cu 33%, iar bilanţul companiei EVN nu este public, dar nici ei nu par să se confrunte cu dificultăţi“, comentează şi jurnaliştii de la cotidianul „Standart“.