Bulgarii trimit în ţară sume record

Data: 24 August 2010

Bulgarii care trăiesc peste hotare au trimis acasă sume în valoare de 702,5 milioane de euro în perioada cuprinsă între lunile iunie 2009 şi iunie 2010, arată datele statistice comunicate de Banca Centrală, citate de agenţia BTA. Precedentul record, de 693 milioane de euro, a fost stabilit în perioada celor 12 luni până în luna mai 2009. Conform acestor cifre, sumele trimise acasă de bulgarii care trăiesc în străinătate sunt aproape duble faţă de fondurile pe care Sofia le-a primit de la Uniunea Europeană şi reprezintă aproximativ două procente din produsul intern brut al Bulgariei.