„Buna Vestire aduce nădejde într-o lume disperată”
Miercuri după-amiază, în ajunul Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană din Iași. În cadrul slujbei arhierești a fost hirotonit un diacon.
Zeci de ieșeni s-au rugat, respectând măsurile de distanțare, la slujba săvârșită de întâistătătorul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a mărturisit că sărbătoarea Bunei Vestiri ne invită să învățăm câte ceva din smerenia Maicii Domnului, din bunătatea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din duhul ei de jertfă: „Cerurile s-au deschis spre pământ, pământul s-a deschis spre cer, Dumnezeu Se face om, omul primește puterea de a fi dumnezeu după har, îngerul care păzea poarta Raiului să nu intre omul se pregătește să plece și să-l primească pe tâlharul de pe cruce, și apoi pe toți cei din veac, cu mila și iertarea lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Bunei Vestiri e atât de mare pentru că aduce bucurie într-o lume întristată, aduce sănătate într-o lume bolnavă, aduce nădejde într-o lume disperată. Aceasta este minunea cea mare a Bunei Vestiri! Rămâne ca noi, pe de o parte, să înțelegem în mintea noastră cât putem din ceea ce este de neînțeles, nașterea lui Dumnezeu din Preasfânta Fecioară Maria, iar pe de altă parte, să înrădăcinăm în viața noastră această mare taină ce s-a împlinit în momentul Bunei Vestiri, și nu putem face acest lucru decât așezându-ne în fața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care a înțeles mai mult decât toți oamenii la un loc ceea ce s-a întâmplat cu ea, cu omenirea întreagă, cu toată creația lui Dumnezeu.
Înțelegem poate ceva din această taină, încercând a înrădăcina în ființa noastră ceva din smerenia Maicii Domnului, ceva din rugăciunea Maicii Domnului, ceva din bunătatea Maicii Domnului, ceva din iertarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ceva din duhul ei de jertfă”.
În cadrul slujbei, la momentul rânduit, Înaltpreasfinția Sa a oficiat hirotonia întru diacon a tânărului teolog Ioan Dascălu. Liturghia Darurilor înainte sfinţite, specifică Postului Sfintelor Paști, este unită cu Vecernia şi se săvârşeşte de obicei seara, după o ajunare completă a preoţilor şi credincioşilor.