Burse acordate de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”

Un articol de: Ziarul Lumina - 11 Octombrie 2018

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” oferă 34 de burse de studiu elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor pentru anul şcolar şi universitar 2018-2019, după cum urmează: 18 burse pentru elevi, în valoare de 200 de lei pe lună; 12 burse pentru studenți, în valoare de 300 de lei pe lună; 3 burse de cercetare pentru masteranzi, în valoare de 300 de lei pe lună; o bursă de cercetare pentru doctorat, în valoare de 400 de lei pe lună. Bursele pentru elevi, studenţi şi masteranzi se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctorat, pe o perioadă de 12 luni, începând cu 1 noiembrie 2018. Masteranzii şi doctoranzii vor trebui să prezinte un proiect de cercetare pe o temă interdisciplinară din domeniile propuse: teologia şi interpretarea ştiinţelor, teologia şi bioetica, teologia şi mediul înconjurător, teologia şi artele, teologia şi lumea.

Mai multe informații despre acest program se pot afla pe site-ul: fundatiabartolomeu.ro.