Burse de studiu „Părintele Arsenie Boca” pentru 36 elevi

Data: 26 Octombrie 2017

Din inițiativa Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoare, Fundația „Cuvântul care zidește” a Episcopiei Devei și Hunedoarei acordă și în acest an școlar 2017/ 2018, prin concurs de dosare, 20 de burse școlare (în cuantum de 200 de lei lunar), elevilor de gimnaziu și de liceu remarcați prin rezultate deosebite la învăţătură, dar cu posibilităţi materiale reduse. În urma analizei făcute fiecărui dosar depus, constatându-se situația financiară cu totul excepțională a solicitanților, s-a decis suplimentarea celor 20 de burse propuse inițial cu încă 16, acordate prin bunăvoința unor slujitori de la Centrul Eparhial și a unor persoane particulare, care au dorit însă ca fapta lor să fie cunoscută doar de Dumnezeu, conform comunicatului de presă transmis de Episcopia Devei şi Hunedoarei.

În ordine alfabetică, cei 36 de elevi care vor beneficia de bursa de studiu „Părintele Arsenie Boca” în anul școlar 2017/ 2018 sunt: Gimnaziu: Bilț Ioana Maria, Chirilă Teodor Nicolae, Chiș Andrei Matia, Dejan Izabela Maria, Fieraru Andreea Alexandra, Giura Flavia Maria, Hândorean Raul, Lacău Persida, Mateiu Andrada Ionela, Mârza Alexandru Daniel, Morelli Lucia, Nicoi Raul Liviu, Olărescu Ciprian Petru, Ponta Emanuel Andrei, Rațiu Denisa, Ștefan Raluca Ioana, Voica Maria Elena; Liceu: Abrudan Valentin, Bălășoiu Anca Gabriela, Codrean Maria Susana, Costea Gabriela, Glăvan Ionela Amelia, Glăvan Maria Cătălina, Lukacs Alin, Malairoș Alexandru Simon, Manițiu Călin, Marian Bianca Maria, Moreanu Sara, Muntean Ovidiu Andrei, Nicșa Nicoleta Maria, Popa Cosmin Albert, Sabău Miruna Alexandra, Ștefan Morena Manuela, Tăsală Alexandra Maria, Todea Mihaela Ioana, Vasilca Fabian Aurelian.