Burse „Episcopul Ioachim Mareș” oferite de Episcopia Hușilor

Un articol de: Silviu Dascălu - 03 Noiembrie 2021

La inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Centrul eparhial continuă programul de burse pentru elevi de liceu și studenți „Episcopul Ioachim Mareș” și în anul școlar și universitar 2021-2022.

Programul de burse poartă numele vrednicului de pomenire Episcop Ioachim Mareș, cel prin care Eparhia Hușilor a fost reactivată în anul 1996, ca omagiu adus moște­nirii spirituale, culturale și edilitare lăsate tuturor credincioșilor din județul Vaslui.

Bursele acordate în acest program încurajează studiul și performanțele educaționale, ele fiind adresate elevilor de liceu și studenților cu rezultate școlare deosebite, cu domiciliul în județul Vaslui.

Centrul eparhial Huși scoate la concurs 10 burse pentru elevii de liceu, a câte 300 de lei lunar, și 5 burse pentru studenți, a câte 500 de lei lu­nar, pe parcursul întregului an șco­lar și universitar. Acest proiect se alătură celorlalte programe de burse sociale sau de studiu: „Brațele Părintești” (100 de beneficiari, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei), „Axios” (10 beneficiari, în parteneriat cu asocia­țiile NEPSIS și AXIOS ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale) și „Sfântul Ioan Evanghelistul” (în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română din Cambridge, Marea Britanie), prin care se încearcă atât sprijinul celor aflați în risc de aban­don școlar, cât și al celor care au rezultate educaționale deosebite.

Calendarul concursului este următorul:

- 28.10.2021 - 18.11.2021 - depunerea dosarelor (direct sau prin poştă la sediul Episcopiei Hușilor: Mun. Huși, str. Ștefan cel Mare nr. 1, jud. Vaslui, CP 735100);
- 18.11.2021 - 22.11.2021 - selecția dosarelor de către comisia de validare;
- 23.11.2021 - afișarea rezultatelor finale (pe site-ul episcopiahusilor.ro).

Detalii suplimentare pot fi aflate pe pagina de internet a eparhiei.