Burse în străinătate pentru masteranzi și doctoranzi
După o pauză de aproape 12 ani, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, Guvernul a aprobat reluarea acordării de burse în străinătate pentru studii de masterat și doctorat şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Bursele vor fi acordate anual și vor avea o valoare de cel puțin 1.000 de euro pe lună. La finalizarea stagiului în străinătate, bursierii îşi vor relua studiile universitare sau postuniversitare în România. (C. Z.)