Burse pentru elevi, majorate
7.969 de elevi din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Galaţi vor primi în anul şcolar 2019-2020 burse majorate cu 10%, după ce consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, se arată într-o informare a Biroului de presă al Primăriei Galaţi. Din cele 7.969 de burse, 277 sunt burse de performanţă, în valoare de 215 lei/elev/lună, 7.186 burse de merit - 57 lei/elev/lună, 28 burse de studiu - 50 lei/elev/lună şi 478 burse de ajutor social - 50 lei/elev/lună.