Burse pentru elevi și studenți din Arhiepiscopia Târgoviștei
La Reședința Eparhială din Târgoviște a avut loc luni, 9 decembrie 2019, sub președinția Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, întrunirea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Cu această ocazie, au fost adoptate hotărâri privind activitatea gospodărească și pastoral-misionară curentă a eparhiei, precum: stabilirea patrimoniului comun a două unități de cult, efectuarea unor schimburi de imobile și de terenuri ori validarea alegerilor parohiale de la unele parohii.
S-a hotărât acordarea în acest an a 18 burse de excelenţă sau sociale unor elevi și studenți; sprijinirea, săptămânal, a câte unuia din cele 30 de centre sociale, din judeţul Dâmboviţa, cu articole de îmbrăcăminte, produse igienico-sanitare și alimente; distribuirea a 38.000 de porții de mâncare prin intermediul cantinei sociale a eparhiei din Târgoviște.
De asemenea, se vor tipări volumele: „Tiparul de la Târgoviște în cultura și misiunea Ortodoxiei românești”, „Sfântul Neagoe Basarab - voievod al culturii ortodoxe românești - 10 ani de la proclamarea locală a canonizării sale”, „Udriște Năsturel - credincios promotor al Ortodoxiei și culturii românești”, „Viața, Acatistul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești”, precum și broșurile misionare pentru tineri, intitulate: „Valori tradițional-creștine ale satului românesc” și „Noile mijloace de comunicare socială - un Areopag al timpului nostru”, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.