Burse speciale  de studiu

Data: 17 Iulie 2026

Universitatea Valahia din Târgovişte (UVT) introduce, începând cu noul an universitar, bursa de studiu denumită „Primul Pas Academic”, destinată candidaţilor admişi în primul an de licenţă şi masterat pe locuri cu taxă, „fiind acordată primilor doi studenţi înmatriculaţi la fiecare program de studii”, au transmis reprezentanţii UVT, citaţi de Agerpres. Potrivit acestora, „valoarea bursei este egală cu taxa de şcolarizare pentru primul an universitar, sprijinul financiar acordându-se o singură dată pe parcursul studiilor”. Dosarele pentru acordarea bursei se vor depune la secretariatele facultăţilor, iar procedura de atribuire va fi finalizată până „cel târziu la data de 15 decembrie”. (O.N.)