Burse universitare pentru elevii olimpici
Universitatea din Bucureşti (UB) va oferi 20 de burse elevilor şi studenţilor medaliaţi cu aur, argint sau bronz la olimpiadele ştiinţifice şi competiţiile internaţionale şi care optează să-şi continue studiile într-una din cele 19 facultăţi ale sale. Bursele vor fi acordate începând cu anul universitar 2023-2024, iar cuantumul lunar va fi de 1.500 de lei pentru medaliaţii cu aur, respectiv locul I, 1.250 de lei pentru medaliaţii cu argint/locul II şi 1.000 de lei pentru cei care au obţinut medalii de bronz/locul III.
„Universitatea din Bucureşti acordă o importanţă deosebită recunoaşterii şi premierii meritului şi performanţelor şcolare şi sportive. Mulţi dintre tinerii de elită, sportivi sau olimpici internaţionali, îşi doresc, pe lângă programul acerb de competiţii cu care sunt obişnuiţi şi unde ne reprezintă cu mândrie ţara, să urmeze şi cursurile unei instituţii de învăţământ superior, în completarea performanţelor deja avute. De aceea, consider că universităţile au datoria să îi sprijine în demersurile lor academice”, a declarat prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul UB, într-un comunicat citat de Agerpres.
Totodată, conform legislaţiei în vigoare, olimpicii care vor opta să-şi continue studiile la UB vor ocupa un loc finanţat prin granturi de studii, beneficiind de statut de loc special. De asemenea, aceştia vor avea cazare prioritară, gratuită, în căminele universităţii. „În cazul în care studentul nu mai are dreptul legal de a ocupa un loc la buget sau este înscris la învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă, acesta va fi scutit de plata taxei de şcolarizare”, au mai transmis reprezentanţii UB.
Pentru sesiunea din iulie, înscrierea la facultăţile din cadrul UB se va putea face atât online, cât şi fizic, în perioada 3-26 iulie 2023, fiecare facultate având propriul calendar de admitere, care poate fi consultat pe website-urile facultăţilor şi pe site-ul admitere.unibuc.ro. (O. N.)