Bust pentru Episcopul Irineu Crăciunaș
Duminică, 8 decembrie, vor avea loc la Parohia „Sfântul Nicolae” din localitatea Sadova slujba de binecuvântare a bustului Episcopului Irineu Crăciunaș (1928-1973) și Sfânta Liturghie arhierească. Slujbele vor fi săvârșite de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Episcopul Irineu Crăciunaș a fost vicar (1969-1973) al Arhiepiscopiei Iaşilor, fiind colaborator mai bine de zece ani al Patriarhului Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit la Iași. A fost închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, a absolvit Institutul Teologic Universitar Sibiu (1952), studiile doctorale la București la Catedra de Morală (1953-1956), bursier (1965-1966) al Institutului Ecumenic din Bossey-Elveția, a scris peste 20 de studii de morală și istoria artei. Din cauza faptului că a plecat devreme din această viață, multe lucrări au rămas în manuscris, la fel și lucrarea de doctorat. Bustul, amplasat în curtea bisericii, a fost realizat prin bunăvoința câtorva familii de credincioși din parohie și a Primăriei comunei Sadova.