Ca la carte: Mic tratat de iubire

Un articol de: Raluca Brodner - 04 Mai 2012

"Mic tratat de iubire urmat de alte iubitoare studii şi eseuri" este titlul celei mai recente cărţi a lui Costion Nicolescu, etnolog, teolog, publicist. Fără a dezvălui taina culcuşită în acest tratat, ce se cere descoperită personal, de fiecare dintre noi, filă cu filă, redăm câteva rânduri din micul tratat:

"Tinereţea m-a fascinat întotdeauna. Şi nu numai acum, pentru că am înaintat în vârstă, ci efectiv întotdeauna m-a fascinat tinreţea în sine. Nu doar pentru că este un stadiu de maximă potenţialitate a omului, care dă naştere unor adevărate explozii de energii creatoare, ci pentru că am văzut totdeauna în ea şi un miracol al lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe Adam tânăr, nici copil, nici bătrân. Deci starea primordială a omului era de tinereţe, chiar dacă încă de pruncie spirituală. Tinereţea este legată în mod fundamental de iubire şi frumuseţe. Marea poezie de iubire a lumii, inclusiv poezia biblică (Cântarea Cântărilor), se referă la tinereţe şi la această etapă din viaţa omului. De asemenea, frumuseţea este un atribut fundamental şi este tonic să te uiţi la tineri şi să le vezi chipurile exprimând frumuseţea lui Dumnezeu, de multe ori fără ca ei să-şi dea seama sau alteori denaturându-i sensul. Trebuie să învăţăm să vedem frumuseţea, să o primim, să o preţuim, dar nu numai atât, ci şi să o folosim ca atare".