Ca să limiteze numărul şomerilor, spaniolii ar putea să adopte modelul german
▲ Ministrul spaniol al Muncii şi Imigraţiei negociază în prezent un plan de limitare a numărului de şomeri după modelul Germaniei, respectiv combinarea orarului redus de muncă cu primirea unuia dintre ajutoarele de şomaj ▲ Presa spaniolă susţine, citând un oficial al unuia dintre cele mai importante sindicate spaniole, că un asemenea plan ar putea salva peste 450.000 de locuri de muncă ▲ Românii, care reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini din peninsulă, ar fi beneficiarii reali ai acestei măsuri ▲
Unul dintre modelele germane folosite pe piaţa muncii - combinarea unui loc de muncă cu zi de lucru redusă cu primirea unora dintre ajutoarele de şomaj -, odată aplicat în Spania, ar putea salva peste 450.000 de locuri de muncă, scrie presa locală, precizând că ministrul spaniol al Muncii şi Imigraţiei susţine negocierile asupra unui astfel de plan. Astfel, potrivit „ABC“, secretarul general al Comisiilor Muncitoreşti (CCOO, unul dintre cele mai importante sindicate spaniole, n.r.), Ignacio Fernández Toxo, consideră că aşa-numitul model german este o măsură „ce poate fi eficientă în Spania, mai mult decât în Germania, în ceea ce priveşte păstrarea locurilor de muncă, aici putând fi menţinute nu mai puţin de 450.000 de slujbe“. Toxo a precizat că sindicatul pe care îl conduce a prezentat deja propunerea în acest sens şi a subliniat că în Spania există această posibilitate, însă nu este folosită, pentru că este mai uşor să nu se reînnoiască contractele temporare, decât să se facă efortul organizării muncii altfel decât în companii. Astfel, aplicarea unui model de acest fel în Spania ar cere un soi de ajustare, cu mai multe competenţe acordate negocierii colective, pentru ca aceasta să fie eficientă. Nici modelul suedez - în cadrul căruia orele de lucru dintr-un an se împart în funcţie de cererea de muncă - nu este o cale rea, a mai spus Toxo, apreciind însă că aplicarea unui astfel de model ar trebui să prezinte şi o contrapondere, care ar presupune generalizarea dreptului de participare sindicală al companiei, prin intervenţia reprezentanţilor angajaţilor în organizaţie, mai ales în ceea ce priveşte orarele zilelor de muncă. Pe de altă parte, deşi Guvernul a primit bine propunerea liderului CCOO pentru stimularea zilei de lucru cu bani publici, adică asigurarea pentru şomaj ca alternativă la concedierea angajaţilor, liderul celuilalt mare sindicat spaniol, Uniunea Generală a Muncitorilor (UGT), Cándido Méndez, a comentat-o cu răceală. Şi, dată fiind influenţa sa la premierul spaniol, observă cotidianul catalan „El Periodico“, există acum dubii cu privire la care ar putea fi rezultatul unei astfel de iniţiative. Candido Mendez a ţinut să atragă atenţia că discutarea de chestiuni specifice dialogului tripartit (dintre executiv, patronat şi sindicate) înainte de a rezolva chestiunea negocierii contractului colectiv de muncă pentru anul 2009 şi cei următori este ca şi cum ai pune carul înaintea boilor, iar măsura propusă nu favorizează „“revenirea încrederii“. Liderul UGT spune că „nu ar trebui să ne lăsăm traşi de experienţa altor ţări, susţinând că pe piaţa spaniolă, spre deosebire de cea germană, sunt numeroase mici întreprinderi, unde este aplicată fără succes măsura reducerii zilei de lucru cu susţinerea banilor publici şi cu bonusuri de până la 50% în plata asigurărilor sociale. După ce ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado, a declarat că Guvernul ar fi dispus să accepte primirea de prestaţii sociale pentru şomaj, concomitent cu câteva ore de lucru temporar, după cum se procedează în prezent în Germania, ministrul spaniol al Muncii, Celestino Corbacho, s-a întâlnit cu Salgado pentru a discuta pe marginea acestui subiect, iar aceasta din urmă şi-a nuanţat afirmaţiile.