Cadouri pentru copiii din centrul de plasament
Biroul social al Arhiepiscopiei Sibiului a oferit joi, 6 octombrie, pachete cu ajutoare pentru copiii din Centrul de Plasament Nr. 11 din Mediaş. Acţiunea a fost sponsorizată de SC Romgaz SA Mediaş, prin bunăvoinţa directorului general Marcel Adrian Piteiu.
Peste 30 de pachete cu îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şi papetărie au fost împărţite copiilor care locuiesc în centrul de plasament din Mediaş. Acţiunea a fost organizată pentru a sprijini instituţia medieşeană şi pentru a oferi copiilor cele necesare începutului de an şcolar. Cei doi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Sibiului, consilierul social pr. Nicolae Rusu şi inspectorul social pr. Nicolae Laţchescu, însoţiţi de protopopul de Mediaş, părintele Ovidiu Găban, au împărţit pachete copiilor, au rostit împreună cu aceştia rugăciuni şi au cântat pricesne. "Trăim astăzi emoţia unei bucurii, pe care o trăiesc, de bună seamă, şi copiii din acest centru social. La iniţiativa Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, am oferit aceste cadouri atât de necesare activităţilor zilnice şi şcolare", ne-a spus părintele Nicolae Rusu. Alături de copii, cadrele didactice de la şcoala specială a centrului de plasament, precum şi îngrijitori din instituţia medieşeană au întâmpinat cu bucurie acţiunea Arhiepiscopiei Sibiului şi au mulţumit în numele copiilor şi ai instituţiei. "Mulţumim Arhiepiscopiei Sibiului pentru grija faţă de instituţia noastră şi faţă de aceşti copii. Nu este prima dată când reprezentanţii instituţiei din Sibiu ne calcă pragul şi le oferă bucurii acestor copii", ne-a declarat Doina Dumitriu, secretară a şcolii speciale. Colaborare pe plan filantropic Parteneriatul dintre Arhiepiscopia Sibiului şi SC Romgaz SA s-a concretizat de-a lungul timpului în mai multe acţiuni sociale, coordonate de Biroul social amintit şi cu finanţare de la instituţia din Mediaş. Sponsorizările venite din partea Romgaz Mediaş au vizat şi sprijinirea activităţilor educative, culturale, sportive şi de creaţie. "Societatea noastră are parteneriate în diverse domenii. Suntem alături de Arhiepiscopia Sibiului în proiectele sociale şi nu numai. Suntem o instituţie puternică şi putem face câte ceva şi pentru semenii noştri care au nevoie de ajutor. Relaţia noastră este deja tradiţională. Ne implicăm şi în acţiunile pe care Protopopiatul Mediaş le desfăşoară în oraş. Prin colaborarea noastră, sediul protopopiatului este renovat în această perioadă, iar în domeniul social avem mereu câte o acţiune", ne-a spus directorul SC Romgaz SA Mediaş, Marcel Adrian Piteiu.