Cadrele didactice au ieşit în stradă

Data: 24 Septembrie 2010

Sindicaliştii au reluat ieri protestele în Bucureşti, la pichetarea Guvernului participând membrii federaţiilor sindicale din sănătate, asistenţă socială şi învăţământ. Personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar, aflaţi ieri în Piaţa Victoriei, au solicitat Executivului eliminarea reducerii salariilor cu 25%, stoparea disponibilizărilor de personal în învăţământ, depolitizarea totală a sistemului educaţional, modificarea anexelor din noua Lege de salarizare care ar trebui să se aplice începând cu 1 ianuarie 2011, renunţarea la modificarea Legii sindicatelor şi a Codului Muncii, menţinerea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie şi renunţarea la creşterea vârstei de pensionare.