Cafeaua, între istorie şi legendă

Pentru mulţi dintre noi nici nu mai poate fi concepută o dimineaţă plăcută fără o ceaşcă de cafea. Dacă te scoli şi constaţi că ai uitat să cumperi, te repezi la cel mai apropiat magazin să iei un plic din ceea ce a devenit licoarea savurată în toate mediile sociale, de dimineaţă până în pragul serii. Motiv de socializare sau doar „trezitorul“ de serviciu, cafeaua este astăzi iubită pe întreg mapamondul, unind oamenii.

 

Istoria cafelei începe cu circa 1.000 de ani în urmă, tocmai în Africa, unde triburile o foloseau ca energizant înainte de confruntările armate. În acest scop nu o beau, aşa cum facem noi astăzi, ci măcinau boabele crude şi le amestecau cu grăsime de animale, rezultând o pastă pe care o modelau, făcând din ea bile pe care le luau aşa cum luăm noi astăzi pastilele.

Există şi legende despre apariţia acestei plante în alimentaţia umană. Una dintre ele spune că un păstor de capre a observat cum animalele sale deveneau foarte vioaie după ce rodeau nişte frunze din planta cu bobiţe mici, pe care nimeni până atunci nu o băga în seamă. Curios, a consumat şi el boabe din acelea şi aşa a descoperit că-i dau energie. 

 

Acest păstor ar fi dus boabele unui călugăr, care nu a văzut cu ochi buni consumarea lor de către om şi le-a aruncat în foc. Însă, imediat, din foc a început să iasă un fum plăcut mirositor care a atras şi alţi călugări, aşa că boabele în foc au fost culese şi aruncate într-o cană cu apă fierbinte şi astfel ar fi apărut băutura miraculoasă. 

 

Apariţia cafelei se pare că s-ar fi produs undeva în Etiopia, zonă cunoscută sub numele de „Kaffa“, iar de acolo s-a răspândit în Yemen, Arabia şi Egipt. Cererea de cafea a tot crescut în zona Orientului, aşa încât toate transporturile de cafea care plecau din Yemen erau supuse unor controale drastice, pentru ca să nu fie scoase din regiune plante vii şi să se păstreze astfel monopolul asupra preţiosului produs. Dar, graţie pelerinilor musulmani, planta a început să se răspândească, iar în Europa a pătruns prin Veneţia datorită intenselor legături comerciale pe care veneţienii le aveau cu arabii.

 

Puterea navală olandeză din jurul anului 1650 a avut un rol important în răspândirea cafelei, olandezii începând să o cultive în coloniile lor din insulele Java, Sumatra, Sulawesi şi Bali. În secolul al XIX-lea, o boală a distrus multe culturi de cafea din Asia, ocazie cu care cel mai mare producător de cafea din lume a devenit Brazilia, care îşi păstrează locul şi astăzi.

Prima cafenea din lume a fost deschisă la Constantinopol, în anul 1453, iar cafeaua era deja considerată atât de importantă, încât turcoaicele au primit dreptul de a divorţa de soţii lor dacă aceştia nu le asigurau raţia zilnică de cafea. După ce Papa Clement al VIII-lea (1536-1605) a declarat cafeaua băutură permisă creştinilor, au început să se deschidă cafenele în marile oraşe: la Veneţia, în 1645, la Paris, în 1672. În anul 1700, la Londra funcţionau deja în jur de 2.000 de cafenele, ceea ce ne arată clar ritmul de creştere al popularităţii cafelei.

Cafelele sunt şi ele pe calităţi, de la cele obişnuite, pe care le bea tot omul, până la sortimente de lux, din care se fac doar câteva sute sau mii de kilograme pe an la nivel mondial. Cea mai scumpă cafea din lume este una cu o poveste ciudată, poate uşor greţoasă pentru cei cu ficat mai sensibil. Este vorba de sortimentul Kopi Luwak, cafea ce este recoltată din insulele Jave, Sumatra, Bali, Sulawesi, Filipine, Timorul de Est şi din unele zone din India. Boabele acestei cafele nu sunt culese direct de pe plantă, ci numai după ce au fost ingerate şi apoi eliminate parţial digerate de un animal numit Paradoxurus hermaphrodites. Acest animal are în tubul digestiv o enzimă cu proprietatea de a reduce gustul amărui al cafelei. Desigur, boabele culese sunt bine spălate înainte de prăjire, deci nu există nici un pericol de îmbolnăvire, ci doar un eventual blocaj psihologic al consumatorilor. Costul acestei cafelei este ridicat, aproximativ 400 de euro kilogramul.

O cafea arabică celebră şi scumpă este sortimentul „Sfânta Elena“, ce provine din insula cu acelaşi nume. Această cafea creşte într-un sol vulcanic, iar teritoriul insulei este considerat foarte pur, neafectat în mod semnificativ de poluarea modernă. 

„Panama Boquete Geisha“ este un soi care creşte la altitudinea de 1.700 de metri, în apropierea vulcanului Baru din Panama. Datorită altitudinii, această cafea, şi ea din gama celor scumpe, are o savoare specială, o aromă ultrafină şi o aciditate moderată.

 

Din fericire, ne putem bucura şi în România de sortimentele exclusiviste de cafea, graţie unui maestru cafegiu cunoscut şi recunoscut, domnul Gheorghe Florescu, care continuă o veche tradiţie armenească în domeniu, de pe la anul 1500, având nişte magazine de delicatese deja celebre.

Printre credincioşi sunt întâlnite păreri diverse cu privire la cafea, unii o consideră viciu, alţii doar o licoare naturală acceptabilă. Desigur, problemele sunt multiple în această privinţă, lucrurile fiind nuanţate în funcţie de cantitatea băută, de răul pe care îl face omului. Dacă consumul de cafea devine împătimire, împiedică omul de la odihna suficientă şi îi şubrezeşte sănătatea, putem spune că avem de-a face cu ceva din categoria păcatului, a atentării la integritatea omului. Dacă este privită cu înţelepciune şi băută cu moderaţie, nu vedem de ce ar fi altfel privită decât privim ceaiul. Chiar şi la Muntele Athos se bea o cafeluţă înaintea slujbei de noapte, considerându-se că de mai mare folos sufletesc este pentru călugăr să fie treaz la slujbă şi să se roage corespunzător decât să picotească.