„Călătoria schimbă destinul spiritual al vieţii“
▲ A spus Patriarhul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Daniel, sâmbătă, la sfârşitul slujbei de sfinţire a noului Centru de Pelerinaj al Patriarhiei Române ▲ Închinat Sfântului Apostol Pavel, centrul este situat în Piaţa Unirii, în apropierea străzii Sfânta Vineri ▲
În cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi de aducerea în România a moaştelor Sfântului Apostol Pavel, sâmbătă, 25 octombrie, a avut loc inaugurarea şi sfinţirea noului sediu al Centrului de Pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel“, al Patriarhiei Române, situat în Bulevardul Corneliu Coposu, nr. 1D, între Magazinul Unirea şi strada Sfânta Vineri. Mutarea biroului de pelerinaj de la Mănăstirea Antim, s-a realizat cu sprijinul părintelui Ionel Durlea, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din Bucureşti, care a pus la dispoziţia Patriarhiei noua incintă. La eveniment au fost prezenţi şi PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Siluan, Episcopul românilor din Italia, PS Timotei Lauran, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, PS Mihail Filimon, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, şi PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Pelerinul este un om purtător de sfinţenie“ PF Părinte Patriarh Daniel a rostit un scurt cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre noua denumire a centrului de pelerinaj şi despre necesitatea creştinului de a face pelerinaje. „Acest centru de pelerinaje este pentru noi o lucrare spirituală, o lucrare de afirmare a credinţei, pentru că orice creştin este un călător spre patria cerească, aşa cum ne învaţă tocmai Sfântul Apostol Pavel când spune că „n-avem cetate stătătoare aici, ci o căutăm pe cea care va să fie“, adică cea din împărăţia cerurilor. Iar în epistola a doua către Corinteni spune: „atât timp cât vieţuim în cortul acesta, adică în trup, gândul nostru este la patria cerească“, adică la împărăţia cerurilor. Este plină de semnificaţie coincidenţa sfinţirii acestui centru de pelerinaj cu aflarea moaştelor Sfântului Apostol Pavel la Bucureşti, cu ocazia resfinţirii Catedralei patriarhale, dar şi cu prilejul hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor“, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre. Sfântul Apostol Pavel a săvârşit trei mari călătorii misionare, „de binevestire a Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, ca Evanghelie a iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru oameni şi ca Evanghelie a slavei lui Hristos, aşa cum o numeşte el, ca evanghelie a împărăţiei lui Dumnezeu. Deci, pelerinul este un om purtător de sfinţenie. Şi când caută lucruri sfinte, care se află în lumea aceasta, el de fapt se întâlneşte cu sfinţenia care nu este din lumea aceasta“, a mai spus Preafericirea Sa. În pelerinaj, şi Dumnezeu ne caută pe noi Călător, cu scopul de a persecuta pe creştini în Damasc, Sfântul Apostol Pavel, „pe când călătorea, Dumnezeu i-a adresat o altă chemare, aceea de a deveni misionar al Bisericii. Deci, călătoria schimbă destinul spiritual al vieţii. Pelerinajul ne trezeşte un dor mai mare de a iubi pe Dumnezeu, de a-L căuta mai mult. Şi fără să ne dăm seama uneori, atunci când ne aflăm în pelerinaj, de fapt nu numai noi căutăm pe Dumnezeu, ci şi El ne caută pe noi. Avem de-a face cu o lucrare tainică a Duhului Sfânt care suscită în libertatea noastră iniţiativa de a căuta pe Dumnezeu, şi în acelaşi timp răspunsul lui Dumnezeu se dă sub forma bucuriei. Există o mulţime de oameni care înfruntă oboseala, primejdia pelerinajului şi desigur costurile unui pelerinaj. Dar ei primesc în schimb binecuvântarea pelerinajului, harul lui Dumnezeu care se transformă în pace, în bucurie, şi mulţi dintre pelerini învaţă de la alţii mai evlavioşi, mai râvnitori, mai dornici după cele sfinte decât ei, să-şi intensifice şi înnoiască viaţa“, a încheiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Acest centru nu este o simplă agenţie de turism Pr. Cătălin Niculescu, directorul Centrului de Pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel“ a mulţumit Părintelui Patriarh pentru prezenţa la deschidere: „Este o onoare pentru noi şi un îndemn. De aceea, rugămintea noastră a fost ca la începutul slujbei să aprindeţi această candelă pentru că, omul care va intra în acest centru nu va avea impresia că va intra într-o simplă agenţie de turism, ci într-un centru de pelerinaj închinat Sfântului Apostol Pavel şi patronat de către Patriarhia Română. Ne vom aminti cuvintele Mântuitorului către apostoli: «aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor» şi tocmai această candelă va lumina mereu în faţa sfintelor icoane, pentru ca să sfinţim într-un fel lucrarea noastră în ogorul Bisericii. Am vrea să primiţi o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, şi nu întâmplător, pentru că în spatele nostru este Biserica «Sfântul Gheorghe» care are o parte din moaştele Sfântului Nicolae“, a conchis părintele director. Patriarhul României a dăruit Centrului de Pelerinaj o hartă cu toate mănăstirile de pe cuprinsul ţării. Cei prezenţi au primit pliante cu ofertele de pelerinaj din ţară, dar şi din străinătate, dar şi iconiţe cu Sfântul Apostol Pavel.