Călătorie în jurul lumii în Sala Paşilor Pierduţi

Data: 23 Feb 2011

Vineri, 25 februarie, de la ora 10:00, în Aula Magna Mihai Eminescu a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi se va desfăşura conferinţa cu tema "Dar al lumii capăt nu-i….", susţinută de cunoscuta exploratoare Uca Marinescu. Cu această ocazie, va fi vernisată şi o expoziţie de fotografie în Sala Paşilor Pierduţi, pasionaţii de natură şi călătorii putând admira până duminică, 27 februarie, instantanee realizate de Uca Marinescu în călătoria sa în jurul lumii, efectuată în 2010. Uca Marinescu este prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într-un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului.