Călătorii de suflet în Banatul de câmpie
Vineri, 22 iunie, a avut loc expozitia de fotografie „Călătorii de suflet în Banatul de câmpie”, ediția a III-a, ce s-a desfășurat la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Timișoara. Proiectul își propune să promoveze turismul și agroturismul în Banatul de câmpie. Coordonatoarea proiectului, profesoara Mărioara Pisat, de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, a propus vizitarea unor muzee și locașuri de cult din județul Timiș. Au participat la expoziție profesorii implicați în proiect, elevii, invitați speciali, precum și Adela Popa, șefa Direcției de cultură din cadrul Consiliului Județean Timiș, care a fost alături de elevi la obiectivele culturale, religioase și tehnice vizitate.
„Consiliul Județean a fost alături de acești elevi încă de la prima sa ediție, iar anul acesta am reușit să particip împreună cu liceenii de la Liceul Alimentar și UCECOM din Timișoara la un eveniment frumos, numit «Călătorii de suflet în Banatul de câmpie». Am vizitat mai multe locașuri de cult, importante pentru județul nostru, respectiv mănăstirile Izvorul Miron, Luncanii de Sus, Fârdea și Dobrești. A fost o experiență plăcută, pentru că orice încercare de a-i aduce pe elevi cât mai aproape de Dumnezeu îi va ajuta, cu siguranță, în devenirea lor spirituală, dar și ca oameni de nădejde pentru societate”, a spus Adela Popa.
Prin acest proiect, tinerii cu preocupări comune au avut posibilitatea de a cunoaște tradițiile, obiceiurile și obiectivele turistice din Banat. De asemenea, elevii îndrumați de profesori au vizitat și Muzeul „Traian Vuia”, dedicat marelui inventator Traian Vuia. Acest muzeu a fost inaugurat în 25 aprilie 2012 în comuna Traian Vuia (jud. Timiş) și cuprinde numeroase exponate, documente, fotografii şi machete. Elevii au putut vedea Macheta aeroplanului Vuia nr. 1, primul aparat de zbor din lume care a reușit să se desprindă de sol cu ajutorul unor mijloace mecanice aflate la bord.
Proiectul „Călătorii de suflet în Banatul de câmpie” a fost posibil prin implicarea Consiliului Județean Timiș, Regiei Autonome de Transport Timișoara, Arhiepiscopiei Timișoarei, Parohiei Timișoara Ronaț și Asociației Seniorilor din municipiul Timișoara.