Calea dintre două mănăstiri, bătătorită în glas de rugăciune

Un articol de: Tudorel Rusu - 16 Mai 2017

În cadrul manifestărilor prilejuite de proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Putneni, în după-amiaza zilei de ieri, 15 mai, s-a desfăşurat pentru prima oară „Pelerinajul Sfinţilor - În sunetul clopotelor“. Racla cu moaştele Sfântului Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi racla cu moaştele Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan au fost purtate în pelerinaj, pe jos, de mulţime mare de credincioşi, preoţi, monahi şi ierarhi,  de la Mănăstirea Putna până la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Pelerinajul Sfinţilor Putneni a început la Mănăstirea Putna, unde au fost cântate de obştile celor două mănăstiri troparul Sfântului Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi troparul Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a citit o parte din Acatistul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, iar Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, din Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan.

În continuare, în sunetul puternic al clopotelor, cele două racle cu sfinte moaşte şi icoanele Sfinţilor Putneni au fost în pelerinaj, pe jos, de la Mănăstirea Putna până la Mănăstirea Sihăstria Putnei. De-a lungul întregii procesiuni, au fost cântate troparele Sfinţilor Putneni, troparul Învierii şi alte imne religioase, iar părinţii monahi au bătut necontenit toaca. La „Pelerinajul Sfinţilor - În sunetul clopotelor“ au fost prezenţi numeroşi credincioşi şi copii din mai multe judeţe ale ţării, foarte mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume tradiţionale. Majoritatea pelerinilor prezenţi au ţinut în mâini, de-a lungul celor patru kilometri parcurşi, iconiţele sfinţilor sărbătoriţi.

Pelerinajul s-a încheiat la Mănăstirea Sihăstria Putnei tot cu rostirea unor rugăciuni. S-au cântat troparele Sfinţilor Putneni, după care părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Putnei, a citit din Acatistul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, iar părintele arhimandrit Nectarie Clinci, stareţul Sihăstriei Putnei, din Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan.

La final, cele două racle cu sfinte moaşte şi icoanele Sfinţilor Putneni au fost aşezate în Biserica „Buna Vestire“, spre închinarea credincioşilor.