Calea și lucrarea tinerilor în Biserică, familie și societate

Tinerii de astăzi se află, parcă din ce în ce mai mult, într-o stare de neliniște, nemulțumire, dar şi de căutare a propriului echilibru. De aceea, dialogul pe care îl poartă cu Biserica trebuie să fie viu, în care să găsească soluţii la diversele probleme cu care se confruntă. Vom încerca să lămurim aceste probleme alături de pr. Marius Bârlădeanu, coordonatorul Grupului de cateheză „Sfântul Ambrozie cel Mare” din Parohia Rovine, Protoieria Craiova Nord, municipiul Craiova.

Părinte Marius Bârlădeanu, aveţi o experienţă considerabilă în lucrarea catehetică dedicată tinerilor, care socotiţi că ar putea fi cea mai mare provocare în viața tinerei generații de astăzi?

Tânăra generație dorește să-și dezvolte la maximum potențialul pentru a se împlini, atât în planul personal, cât și în cel al societății în care trăiește. Provocări la adresa acestui deziderat se găsesc oriunde. În societatea de azi, provocarea, ispita sau păcatul sunt prezentate în mod oficial ca fiind lucruri normale, legate de habitatul unei societăţi în mişcare. Este ceea ce numesc tinerii noştri „debarasare de inhibiții și prejudecăți”, iar binele moral și normalitatea unei vieți după principii creștine sunt considerate ca aparținând unei societăți depășite. Aceasta creează confuzii în sufletul tinerilor și derută. În nebuloasa de informații, stimuli, așteptări proprii și din afară, ei au nevoie de tot ajutorul, dar și de dozarea și stimularea implicării lor în propria devenire. Indiferent că-și doresc să fie oameni de succes, creștini în societate, ori să se implice cu prioritate în organismul Bisericii, tinerii trebuie îndrumați spre un sistem de valori care să rezoneze cu profunzimile lor sufletești. Trebuie să redescopere un sistem în care să găsească soluții pentru devenirea lor pe parcursul întregii vieți, în care persoanele angrenate să le ofere aportul necesar de știință, afectivitate și ajutor concret.

Care este calea pastorală cea mai bună în relația dintre preot și tineri? Ce ar fi de preferat: severitate sau toleranţă?

Severitatea și toleranța pot fi aplicate cu succes, modul de aplicare este problema. Sfântul Ioan Evanghelistul vorbește despre iubirea care trebuie mereu să fie întru adevăr, adică să respecte principiile de funcționare ale iubirii. În felul acesta ni s-a revelat și infuzat în Biserică iubirea intratreimică, prin Domnul Iisus Hristos, pe care o primim întru Duhul Sfânt Mângâietorul. Când cădem din această iubire, din cauza imaturității sau voinței noastre păcătoase, intrăm sub acțiunea severității canoanelor și regulamentelor Bisericii. De aici începe efortul de reintegrare în rânduiala iubirii, efort în care îngăduința şi iubirea înglobează și o doză de severitate. Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe creștinii din Efes să păstreze adevărul prin iubire, în Duhul Sfânt. În cazul întrebării de față s-ar traduce printr-o atitudine duhovnicească, iubitoare, față de cei care trebuie (re)integrați în organismul Bisericii. Măsura se găsește în discernământul celui care trebuie să dozeze îngăduința și asprimea și în disponibilitatea tânărului de a primi medicamentul sub formă de sirop sau injecție.

Cât de importantă este familia în procesul de formare a tinerilor?

Dumnezeu educă direct, prin intervenția și Pronia Sa dumnezeiască. Această lucrare o realizează în lume și prin Biserică. În același timp, familia deține un rol unic, în conlucrare cu Dumnezeu și Biserica. Ea se regăseşte în faptul că Dumnezeu le-a dăruit și încredințat părinţilor copilul spre creștere și educație. Legătura organică pe care o are familia cu pruncul, iubirea puternică, lucrătoare, furnizează baza creșterii tânărului, precum și timpul și spațiul de care se împărtășesc laolaltă. Familia constituie o biserică în mic, în care harul lui Dumnezeu se revarsă cu dărnicie.

Pot lecturile duhovniceşti să-i convertească pe tineri? Ce aţi putea recomanda în acest sens?

Lecturile pun cititorul în legătură cu seva duhovnicească a existenţei sale. În cazul unei scrieri pur omenești, dincolo de consistența, substanța autorului, limitată de statutul lui de om, contează compatibilitatea de idei și așteptări dintre cititor și autor. Este, de asemenea, important felul în care cuvintele rezonează cu sufletul cititorului. O scriere creștină are cu atât mai multă valoare și putere de impact pozitiv asupra cititorului, cu cât cel care o redactează este mai plin și mai pătruns de Duhul Sfânt, cu cât Hristos sălășluiește mai mult întru el. În această ordine de idei, Sfintele Scripturi, precum și viețile sau cuvintele sfinților, din diferite timpuri, au în doze diferite, mai concentrate sau mai diluate, puterea iubirii și adevărului dumnezeiesc. După spusele Sfântului Ioan Iacob de la ­Neamţ-Hozevitul, aceste scri­eri conţin un impact garantat, atât asupra celor în care binele prevalează, cât și asupra celor ostili acestei iubiri și acestui adevăr. În felul acesta putem spune cu certitudine că lecturile sfinte pot converti tinerii și nu numai atât, ele pot fi chiar dătătoare de viață veșnică: „Cerce­tați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică” (In. 5, 39).

Cum trebuie să privească tinerii activitatea Bisericii?

Dacă sunt integrați în Biserică, tinerii au misiunea de a aprofunda activitatea Bisericii, de a găsi zona lor proprie de confort și lucrare rodnică. Ei sunt chemaţi să accepte poziția părintelui lor duhovnicesc în ches­tiunile care-i depășesc și, de asemenea, sunt chemați la harnică și continuă devenire. Cred cu tărie că tinerii trebuie îndrumați spre a-și găsi locul și lucrarea ce o pot împlini personal în viața Bisericii.

Ce modele din Sfânta Scriptură ar trebui să urmeze tinerii în mod special?

Modelul suprem este Mântuitorul Iisus Hristos, care a crescut ca un fiu ascultător în casa Sfântului Iosif și a Maicii Sale, Maria, „sporind cu înțe­lepciu­nea și cu vârsta, cu harul lui Dumnezeu” (Lc. 2, 51-52). Mo­delele pe care le avem din Sfânta Scriptură sunt certificate ca autentice și eficiente de Dumnezeu Însuși. Lecturând Vechiul Testament, observăm că Patriarhul Enoh a fost ridicat la cer la o vârstă fragedă pentru vre­murile acelea. Sem și Iafet, pe de o parte, Ham, pe de alta, constituie modele de fii imaturi și nerespectuoși, ale căror roade se văd peste milenii în istoria lumii. Iosif, fiul lui Iacov, demonstrează că problemele și ispitele tinereții se depășesc pe ca­lea mai lungă și anevoioasă a cu­răției, credinței și hărniciei, fără abateri și scurtături. Fiii bă­trânului arhiereu Eli, Ofni și Finees, arată rezultatele dezas­truoase ale educației prea îngăduitoare, iar Samuel, contemporan lor, crește pe lângă locașul sfânt al vechiului popor ales, res­pectând și lucrând poruncile dum­nezeiești. Solomon crește pe lângă David, tatăl lui, fiind atent la multele, complexele și dureroasele situații de viață ale acestuia. El învață să aprecieze educația primită, să valorizeze înțelepciunea în defavoarea bogăției sau a puterii. Fiul său, Roboam, constituie un exemplu negativ al felului în care prin imaturitate, superficialitate, anturaj nepotrivit se poate ruina într-o zi efortul de generații al iluștrilor înaintași. Dacă răsfoim Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel impresionează prin râvna sa duhovnicească și academică deopotrivă, precum și prin capacitatea rară de a se întoarce de pe drumul greșit al prigonirii Bisericii pe care îna­intase destul de mult. Un alt exemplu pozitiv ar putea fi ­ucenicul său, Sfântul Apostol ­Timotei, care îi este întru toate următor.

Ce sfat am putea culege de la Sfântul Apostol Pavel pentru şi cu privire la generațiile tinerilor de ­astăzi?

Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe tineri cu vigoarea sa caracteristică să lupte pentru devenirea lor, pentru regăsirea lor, pentru a se lăsa șlefuiți după chipul lui Hristos. El îi sfătuieşte permanent să se nevoiască pentru a ține pasul cu lucrarea lui Dumnezeu. El vrea să se împlinească această chemare în fiecare dintre ei, spre propria trăire, împlinire și fericire, pentru a lumina întunericul sau, mai bine spus, pentru a lumina nebuloasa acestui veac. Cu siguranţă că şi astăzi, Sfântul Apostol le-ar aminti tinerilor că respectul și ascultarea de părinți nu se demodează niciodată, ci constituie lucrarea lor prin care sunt bine plăcuți lui Dumnezeu și dobândesc, la nivelul lor de vârstă, virtutea dreptății. Dumnezeu a promis ca plată pentru această lucrare o viață bună și îndelungată.