Caleidoscop al realităţii bisericeşti cotidiene
Cunoscând faptul că vestirea Cuvântului lui Dumnezeu reprezintă pentru Biserică vocaţia sa primordială (cf. Matei 28, 18-20, Fapte 1, 8 ş.a.), utilizarea noilor tehnologii şi a mijloacelor de comunicare în masă contribuie la intensificarea misiunii Bisericii în societate. Astfel, Patriarhia Română a amplificat în ultimii ani misiunea ei prin utilizarea mijloacelor moderne de comunicare în masă (media), însă nu ca un substitut pentru pastoraţia tradiţională, care favorizează contactul personal direct dintre preot şi credincioşi, ci ca sprijin tehnic pentru a face cunoscute în societatea de astăzi viaţa liturgică, culturală, catehetică, socială şi filantropică a Bisericii.
În acest sens, înfiinţat în anul 2007, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), Centrul de Presă BASILICA desfăşoară, sub ocrotirea Preasfintei Treimi, o necesară şi rodnică activitate mediatică, fiind angajat prin componentele sale – Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS, Publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri BASILICA şi Biroul de presă – în slujirea responsabilă a Cuvântului şi transmiterea lui în societate.
Între mijloacele misionare din spaţiul mediatic naţional şi internaţional de astăzi se înscrie şi Agenţia de ştiri BASILICA, înfiinţată odată cu Centrul de Presă al Patriarhiei Române şi intrată în funcţiune prin site-ul de ştiri basilica.ro, în data de 16 iunie, la sărbătoarea Sfintei Treimi din anul 2008, devenind un caleidoscop al realităţii bisericeşti cotidiene şi împlinind vocaţia sa de a informa şi forma gândirea eclezială.
Apostolatul mediatic creştin realizat prin intermediul Agenţiei de ştiri ca transmitere informativă şi formativă, în public, a credinţei personale şi ecleziale constituie un ajutor semnificativ în lucrarea misionară a Bisericii şi în cultivarea valorilor şi faptelor bune născute din credinţă ca expresii ale comuniunii omului cu Dumnezeu în viaţa prezentă şi ca pregustare a vieţii veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.
Într-o epocă în care internetul devine, pe zi ce trece, cel mai important mijloc de comunicare în masă, Agenţia de ştiri a Patriarhiei Române prin site-ul basilica.ro reflectă realitatea vieţii ecleziale româneşti prin ştirile, mesajele, documentele, comunicatele pe care le mediatizează. Astfel, ştirea sau noutatea devine comunicare pentru comuniune când este transmisă nu doar simplu informaţia, ci şi lumina mărturiei credinţei prin intermediul evenimentului religios prezentat publicului larg. Fotografiile de eveniment şi relatările postate sunt adesea preluate şi de alte centre sau trusturi de presă, sporind buna reflectare în media a dinamicii vieţii bisericeşti.
Membrii echipei de lucru a Agenţiei de ştiri BASILICA îmbină armonios experienţa profesională, conştiinţa misionară şi entuziasmul tineresc, fiind slujitori mediatici ai iubirii lui Hristos pentru oameni şi ai misiunii Bisericii în societate.
La împlinirea a cinci ani de existenţă a Agenţiei de ştiri BASILICA, îi felicităm pe toţi ostenitorii ei, dar şi pe cei care accesează site-ul agenţiei, şi ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze efortul lor de a transmite adevărul credinţei ca fiind lumină pentru o viaţă sfântă, trăită sub semnul păcii şi al bucuriei, al iubirii frăţeşti şi al conlucrării pe calea mântuirii, a comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la împlinirea a 5 ani de activitate ai Agenţiei de ştiri BASILICA, duminică, 16 iunie 2013