Calităţile biomotrice ale elevilor, disponibile pe o platformă digitală

Un articol de: Oana Nistor - 06 Aprilie 2016

Ministrul educaţiei, Adrian Curaj, şi cel al tineretului şi sportului, Elisabeta Lipă, au semnat un protocol de colaborare privind programul „Biomotric”, un instrument de sondare în timp real a stării de sănătate somatică a elevilor şi a perspectivelor de evoluţie a performanţei sportive. Potrivit unui comunicat al Ministerului Tineretului şi Sportului, colaborarea dintre cele două ministere are în vedere dezvoltarea unei platforme digitale, populată cu seturi de date, actualizate la intervale precise, referitoare la parametrii antropometrici şi biomotrici ai elevilor. „Este un prim pas necesar pentru a ne cunoaște mai bine ca națiune, pentru a ști cât de sănătoși suntem, în ce valori biofizice și biologice ne încadrăm, unde mai avem de lucrat. În măsura în care aplicația se va dezvolta în timp, ea va deveni un instrument valoros indispensabil pentru antrenori, medici, profesori, putând fi corelată și cu alte proiecte guvernamentale. Aplicațiile acesteia sunt foarte largi, iar efectele cumulative așteptate vor duce la progrese în multe domenii”, a declarat ministrul Elisabeta Lipă. În acelaşi timp, ministrul educaţiei, Adrian Curaj, a subliniat că „şcoala este un mediu de dezvoltare armonioasă a viitorilor adulţi, iar datele culese ne vor ajuta să conturăm politici eficiente în domeniul educaţiei şi al sănătăţii lor”.

Platforma va fi dezvoltată de Institutul Național de Cercetare Sportivă (INCS) și va fi folosită ca instrument de sondare în timp real a stării de sănătate somatică a elevilor din România și a perspectivelor de evoluție a perfor­manței sportive. „Ea conectează profesorii de educație fizică din toate unitățile de învăţământ preuniversitar din țară, aceștia devenind vitali pentru baza piramidei de selecție sportivă”, după cum precizează sursa citată.