Cămaşa populară şi redescoperirea dimensiunii vii a tradiţiei
La Muzeul Național al Țăranului Român va avea loc, în 24 iunie 2026, deschiderea expoziției „Urme care rămân”, dedicată costumului purtat în comunitățile tradiționale, la începutul secolului al XX-lea, înscrisă în seria inițiată de muzeu „Colecţii şi colecţionari”. Este adusă în prim-plan colecția „Cămașa populară” a colecționarului Alexandru Firoiu, prezentată sub forma unei autentice Cronici de colecție.
Expoziția explorează relația dintre obiect, memorie și realitatea din teren. Frânturile costumului tradițional, regăsite în zonele etnografice din sudul țării, nu mai sunt privite doar ca piese specifice unei anumite regiuni, ci ca urme fragile ale unor existențe reale, purtând memoria oamenilor, a timpului și a vieților prin care au trecut, se precizează pe site-ul mntr.ro.
Exponatele sunt evidenţiate ca mărturii ale vieții celor care le-au deținut, invitând publicul să privească dincolo de imaginea idealizată a trecutului și să redescopere dimensiunea vie, aflată într-o continuă transformare, a tradiției. Expoziția este deschisă până în 12 iulie 2026, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.