Camilian Demetrescu, un artist român pe meleaguri italiene

„Exil. Încercările labirintului” este titlul unui volum autobiografic semnat de pictorul Camilian Demetrescu (1924-2012).

Mare personalitate a românilor din exilul românesc din Italia, acest original artist merită să fie readus în atenţia generaţiei de astăzi. Camilian Demetrescu s-a născut la Buşteni în 1924. A urmat Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Târgu Mureș, apoi a studiat în paralel medicina, filosofia și artele frumoase, dar a ales drumul spre care avea chemare, acela de artist. Între anii 1964 și 1969 scrie articole culturale, apare frecvent în presa scrisă, dar şi la radio și televiziune, în calitate de critic de artă. Este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. În anul 1966, la prestigioasa Editură Meridiane, îi apare volumul de estetică intitulat „Culoarea - suflet și retină”. Cu toate acestea, simţindu-se tot mai constrâns de sistemul politic, în 1968, când i se conferă decoraţia „Meritul cultural”, o refuză, în semn de protest. Are norocul să nu fie persecutat pentru asta şi inventează repede o expoziţie în Italia la care care este invitat. A obţinut paşaportul şi astfel a ajuns împreună cu soţia la Roma. Dacă în alte ţări, românii din exil înfiinţaseră mai multe instituții culturale românești, în Italia exista una singură, din 1957, Societatea Academică Română, al cărei promotor era Mircea Popescu. Prin societatea amintită a putut să-i cunoască pe Mircea Eliade, Alexandru Mircea, Eugen Lozovan și Vintilă Horia. Cunoscându-i, a intrat în legătură cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca de la Paris şi astfel a început colaborarea în presa exilului.

Povestea într-un interviu: „Contrar a ceea ce se crede, exilul politic era puțin numeros. Majoritatea emigranților erau exilați economic, veniți în Occident pentru a trăi mai bine, păstrând relații utile cu ambasadele și cu regimul din țară. Doar 5-6% erau cu adevărat exilați politic activi, înfruntând toate riscurile unei astfel de alegeri. Exista un cod moral al exilului, care separa net diaspora politică de stânga comunistă din țară și din Occident, pe care trebuia să o combată prin orice mijloc”.

O prietenie durabilă şi frumoasă a avut cu Vintilă Horia, despre care mărturisea: „Puțin timp după venirea mea la Roma, l-am cunoscut pe Vintilă Horia, prietenie ce a durat până la moartea sa. În nenumăratele lui scrisori, i-am urmărit drama exilului trăit cu dorul țării timp de o jumătate de secol”.

Pictorul român a devenit cea mai auzită voce a exilului românesc din Italia. A publicat numeroase articole în presa italiană prin care demasca ororile regimului comunist din România. Pentru pamfletele sale acide transmise la Radio Europa Liberă, Ceauşescu l-a pus sub urmărire, iar Securitatea l-a ameninţat de nenumărate ori. După 1990, Camilian Demetrescu a venit de multe ori în România, a ţinut conferinţe la Şcoala de vară de la Memorialul Sighet, a acordat interviuri. Atrăgea adesea atenţia că în aceste vremuri boala cea mai gravă este maladia uitării trecutului.

În anul 2000 a organizat la Bucureşti o mare expoziţie retrospectivă pentru ca românii să-i cunoască lucrările. Viziunea artistică a lui Camilian Demetrescu îmbrăţişează valorile creştinismului. O serie de tapiserii cu titlul general „Hierofaniile” împodobesc din 2008 o sală de audienţe din Palatul Pontifical de la Vatican, la cererea Papei. În 2012, artistul Camilian Demetrescu a părăsit lumea aceasta.