Cămin adecvat pentru o familie cu zece copii din Neamț
În satul Ruseni, județul Neamț, o familie cu zece copii se bucură astăzi de împlinirea unui vis: după doi ani de muncă susținută, locuința în care trăiesc a devenit un cămin călduros și complet funcțional, iar recent familia a primit și un autoturism adaptat nevoilor sale, marcând încheierea proiectului derulat în sprijinul acesteia.
Sprijinul a fost oferit prin proiectul „Dar pentru copii”, parte a Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, derulat de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, informează un comunicat al Pro Vita.
Familia Rica este alcătuită din 12 membri. Cel mai mic copil, Filofteia, are 8 luni, iar cea mai mare, Elena, este studentă la Facultatea de Farmacie și bursieră Pro Vita Iași. Ceilalți copii sunt preșcolari sau școlari, fiecare având propriile înclinații și preocupări.
Mama, cadru didactic de profesie, s‑a dedicat creșterii și educării copiilor, iar tatăl este angajat al combinatului din Săvinești, cu un venit modest. Împreună, părinții depun eforturi constante pentru a le oferi copiilor un mediu stabil și valori sănătoase.
Inițial, familia locuia într‑o casă veche, cu doar două camere. La îndrumarea părintelui paroh Cătălin‑Constantin Dămian, tatăl a început construirea unei locuințe noi, însă resursele limitate au făcut ca lucrările să avanseze greu. La momentul includerii în proiectul „Dar pentru copii”, familia locuia în trei camere nefinalizate, fără bucătărie și baie amenajate, spațiul fiind insuficient pentru nevoile unei familii numeroase.
Lucrările realizate
Cu sprijinul donatorilor și al celor care au răspuns apelului Departamentului Pro Vita, au fost realizate, etapă cu etapă, lucrări esențiale pentru transformarea locuinței într‑un cămin potrivit:
· demolarea a două construcții vechi din curte;
· finisarea completă a parterului și a mansardei;
· mobilarea și dotarea tuturor camerelor;
· amenajarea și dotarea bucătăriei;
· instalarea unei fose septice ecologice;
· construirea unui adăpost pentru animale;
· achiziționarea și instalarea unei centrale termice.
Acum, locuința familiei Rica este bine rânduită și pregătită să susțină o viață de familie așezată, în care copiii pot crește în siguranță și armonie.
În completarea lucrărilor pentru locuință, familia a primit recent și un autoturism de tip 8+1 locuri, necesar pentru deplasarea copiilor la școală, la activități educaționale și la vizite medicale, precum și pentru activitățile zilnice ale gospodăriei.
Mulțumiri și perspective
Realizarea proiectului a fost posibilă prin sprijinul oamenilor de bine, cu implicarea autorităților locale din comuna Borlești și a comunității parohiale.
Prin proiectul „Dar pentru copii”, Arhiepiscopia Iașilor continuă să fie alături de familiile numeroase. Din anul 2019 și până în prezent, au fost construite sau reabilitate locuințe pentru șase familii numeroase din județele Iași, Botoșani și Neamț.
În această perioadă, Departamentul Pro Vita a început sprijinirea familiei Roșu, din localitatea Vânători, județul Neamț, pentru care urmează să fie construită o casă de la zero.
Cei care doresc să susțină proiectele viitoare o pot face prin:
SMS lunar: trimiteți CARAMIDA la 8864 pentru o donație de 4 euro/lună;
Donații online: www.darpentrucopii.ro/doneaza;
Donații în cont:
LEI: RO08 CECE IS10 30RON1014342, CEC Bank
EURO: RO68 CECE IS10 C1EUR1103231, CEC Bank
Cod SWIFT: CECERO
Titular: Arhiepiscopia Iașilor;
La sediul Pro Vita Iași: Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 14, etaj 3, Iași.