Campania „Curăţăm România“ a fost prelungită
Peste 500.000 de kilograme de deşeuri au fost adunate în aproximativ 1.500 de acțiuni de ecologizare desfășurate luna trecută în cadrul campaniei „Curăţăm România”, care a fost prelungită de Ministerul Mediului până la 31 mai 2022. La activități au participat circa 20 de mii de angajaţi ai instituţiilor ministerului şi 30 de mii de voluntari, iar zeci de primării s-au implicat în campanie fără să mai aştepte finanţarea de la Administraţia Fondului pentru Mediu, potrivit instituției. (C. Z.)