Campania „Donează sânge, salvează o viaţă” la Făgăraș, județul Brașov
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă”, inițiată de Patriarhia Română, continuă în această perioadă în Arhiepiscopia Sibiului prin implicarea Asociației „Filantropia” şi a mai multor instituţii partenere. Luni, 24 octombrie, mai mulți preoți, jandarmi, pompieri, profesori și credincioși din municipiul Făgăraș, județul Brașov, au donat sânge la centrul mobil de donare adus de la Târgu Mureș. „Campania vine în sprijinul persoanelor bolnave aflate în spitalele din țară. Este o acțiune binecuvântată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, prin care încercăm să arătăm că ne pasă de cei aflați în spitale. Este un semn văzut al dragostei față de ei”, a spus consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea.
Donatorii au dorit să își ofere sprijinul spitalelor din judeţ unde rezerva de sânge lipsește, iar personalul medical se confruntă cu dificultăţi la cazurile de urgenţă.
„Este o campanie ce se bazează pe sprijinul voluntarilor mai multor instituții din Țara Făgărașului. Mulțumim Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Făgăraș, Jandarmeriei, instituțiilor subordonate Primăriei Făgăraș, preoților din Țara Făgărașului și instituțiilor de învățământ implicate în acest proiect”, a spus protopopul de Făgăraș II, Ion Tărcuță.
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă“ este un program prin care se urmăreşte, pe lângă donarea de sânge, şi o informare a publicului cu privire la nevoia de sânge pentru transfuzii din sistemul medical românesc şi de încurajare a donării periodice.
În baza îndemnului Sfântului Sinod din şedinţa de lucru din data de 28-29 octombrie 2014 şi a parteneriatului la nivel naţional „Asistenţă Medicală şi Spirituală“, încheiat în data de 28 iulie 2008 între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Asistenţă Socială, implementează campania „Donează sânge, salvează o viaţă“. Proiectul se realizează în parteneriat cu mai multe instituții publice.