Campania „Donează sânge, salvează vieți”, în protopopiatele Aiud și Reghin

Data: 04 Aprilie 2019

Printre evenimentele și acțiunile pro-viață organizate de către Arhiepiscopia Alba Iuliei, se încadrează și programul „Donează sânge, salvează vieți”, inițiat cu implicarea Înaltprea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, care a fost prezent la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Mureș, în data de 18 martie, alături de 90 de preoți din protopopiatele Târgu-Mureș, Reghin, Sighișoara, Luduș și Târnăveni. De asemenea, în 26 martie, ierarhul a fost prezent la Alba Iulia, alături de preoții protoieriilor din județul Alba, care au donat sânge în cadrul proiectului inițiat de Arhiepiscopia Alba Iuliei.  

Protopopii din cadrul Eparhiei Alba Iuliei, au organizat, la nivelul fiecărui protopopiat, campanii similare, la care au fost prezenţi numeroşi credincioşi care au dorit să fie alături de semenii lor în nevoi. Marți, 2 aprilie, la Spitalul Municipal Aiud, a fost prezent personalul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Alba, care, în colaborare cu Primăria municipiului Aiud, s-a implicat în programul „Donează sânge, salvează vieți”, iniţiat de Eparhia Alba Iuliei. Începând cu primele ore ale zilei şi până după-amiaza, un număr de aproximativ 80 de preoţi şi credincioşi au donat sânge.

Campanie în Protopopiatul Reghin

Parohiile Gurghiu, Orșova, Solovăstru, Glăjărie, Cașva, Comori și Adrian din Protopopiatul Reghin, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Mureș și cu Primăria comunei Gurghiu, au organizat luni, 1 aprilie, o campanie de donare de sânge la care au luat parte peste 100 de credincioși din comu­nitățile amintite. Acțiunea a avut loc la Căminul Cultural din localitatea Gurghiu, județul Mureș. Programul „Donează sânge, salvează vieți” face parte din seria evenimentelor pro-viață desfășurate în cuprinsul Eparhiei Alba Iuliei, organizate cu scopul de a sensibiliza societatea civilă și de a atrage atenția asupra nevoilor vitale ale semenilor. (Pr. Nicolae Aloman, pr. Dan Covrig)