Campania „Fii activ, implică-te!”, lansată în Craiova
Colegiul Național de Asistență Socială România, filiala Dolj, a realizat săptămâna aceasta, în cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Craiova, de Ziua Internațională a Familiei, o activitate de mediatizare și informare a părinților, elevilor și dascălilor acestei unități de învățământ cu privire la drepturile și libertățile civile ale copiilor, dar și cu privire la statutul asistentului social în România. Au fost purtate discuții despre drepturile și obligațiile părintești, despre pașii de urmat în situația în care este nevoie să fie solicitat sprijinul specialiștilor sau instituțiilor statului abilitate să sprijine cetățeanul în procesul său de reabilitare socială, dar și despre statutul asistentului social în România și rolul acestui profesionist. Cu această ocazie, CNASR Dolj a lansat campania „Fii activ, implică-te!”, ce are drept scop informarea societății civile cu privire la sistemul de asistență socială din România, dar și mediatizarea statutului asistentului social, profesie reglementată prin Legea nr. 466/2004.
„Mulțumiri deosebite aduc, de această dată, colegelor Adriana Ivașcu (co-realizator al materialului de prezentare), Livia Floriana Bădele și Daniela Pârvu, toate cu rol de prezentator și îndrumător în cadrul discuțiilor de grup! Felicitări! De asemenea, mulțumirile se îndreaptă și către doamna învățătoare, cadru didactic al unității de învățământ menționată mai sus, care prin implicarea și tactul dumneaei pedagogic a reușit să dezvolte, în rândul colectivului de părinți, virtuți precum responsabilitate, implicare, empatie!”, a subliniat Lavinia Bucur, președinte CNASR Dolj.