Campania „Sănătate pentru sate” a ajuns într‑o nouă localitate prahoveană
140 de persoane din localitatea Mănești, județul Prahova, au fost consultate gratuit sâmbătă, 20 mai, de medici specialiști în diabet zaharat, pediatrie, dermatologie, oncologie, oftalmologie, cardiologie, gastroenterologie, urologie, stomatologie și ginecologie. Acțiunea, care face parte din campania „Sănătate pentru sate”, a fost desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale. În urma consultațiilor, medicii au depistat patologii severe, printre care și cancer de piele. Și de această dată, voluntarii bucureșteni au integrat, în cadrul acestei acțiuni, Campania de prevenire și depistare a cancerului de col uterin, prin care mai multor femei li s-a efectuat gratuit testul Babeș-Papanicolau.
Doctorul Amalia Anghel, medic dermatolog, a afirmat: „A fost o campanie cu scop preventiv extrem de utilă pentru că, spre surprinderea mea, s-au prezentat foarte mulți pacienți. Din păcate, am descoperit multe probleme, printre care și câteva cazuri de cancer de piele. Accesul la astfel de servicii este de mare importanță în vederea depistării și tratării a cât mai multor afecțiuni”.
Până în prezent, în cadrul acestei campanii au fost organizate 96 de acțiuni în județele Ilfov, Prahova, Maramureș, Argeș, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Botoșani.