Campania „Sănătate pentru sate” a ajuns la Mihăileni, județul Sibiu
Cadrele medicale voluntare de la Sibiu, care sprijină Campania „Sănătate pentru sate” în Arhiepiscopia Sibiului au oferit servicii medicale unui grup de 60 de persoane din comuna Mihăileni, județul Sibiu, respectiv din satele Răvășel, Metiș și Mihăileni.
Activitatea din cadrul Campaniei „Sănătate pentru sate” a avut loc sâmbătă, 16 iunie, în casa parohială din Mihăileni, și s-a desfășurat cu sprijinul Departamentului social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, și al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Sibiu.
„Oamenii din această comună au beneficiat de consultații gratuite de ORL, medicină generală, cardiologie, stomatologie, oftalmologie și li s-au verificat parametrii de colesterol, glicemie si hemoglobină. La sfârșitul activității, medicul stomatolog din grupul de cadre medicale voluntare a prezentat copiilor din sat noțiuni de profilaxie dentară”, ne-a spus inspectorul social Marius Talmațchi de la Departamentul de asistență social amintit.
Pentru comunitatea de la Mihăileni această activitate a însemnat un sprijin important.
„Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit ca în această zi frumoasă de vară să avem în mijlocul nostru o echipă de medici specialiști care au adus multă bucurie în comuna noastră. Mulțumim totodată Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu care, prin Departamentul de asistență socială, ne-a reamintit în această perioadă a postului că doar Mântuitorul Iisus Hristos este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. M-a bucurat și prezența credincioșilor din satele vecine, lucru realizat cu sprijinul doamnei dr. Ileana Dogaru”, ne-a spus parohul de la Mihăileni, Adrian Toacșe.
Campania „Sănătate pentru sate” a ajuns la cea de-a treia ediție în Arhiepiscopia Sibiului, iar de serviciile medicale oferite gratuit au beneficiat până în prezent peste 1800 de persoane.