Campania „Sănătate pentru sate” a revenit în localitatea Fântânele

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 28 Mai 2025

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 24 mai, o nouă acțiune în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. 80 de persoane din localitatea prahoveană Fântânele au beneficiat și de această dată de consultații medicale gratuite.

Dănuț Prună, voluntar coordonator, ne-a transmis informații despre cea mai recentă acțiune de binefacere: „Ne bucurăm că am revenit în Fântânele cu această inițiativă care aduce servicii medicale mai aproape de oameni. A fost o zi dedicată comunității în care am oferit consultații gratuite și sprijin concret pentru sănătate. Această campanie se adresează tuturor celor care au nevoie de ajutor medical, în special vârstnicilor, persoanelor neasigurate și celor care nu au acces facil la servicii medicale”.

Beneficiarii acțiunii s-au bucurat de investigații amănunțite în domenii precum psihiatrie, medicină internă, chirurgie generală, urologie, ginecologie, gastroenterologie și pediatrie.

Întreaga activitate s-a desfășurat cu sprijinul clericilor din localitate și al autorităților locale. Campania „Sănătate pentru sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat în anul 2015 între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. De la debutul campaniei, au fost organizate 148 de acțiuni în 11 județe.