Campania „Sănătate pentru sate” continuă
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 28 mai 2022, o nouă acțiune în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. 70 de persoane din satul Dârvari, județul Prahova, au fost consultate gratuit de medici specialiști în medicină internă, cardiologie, ORL și medicină generală. Pacienții au mai beneficiat de investigații EKG și ecografie abdominală. La această activitate au participat 11 voluntari de la Paraclisul Catedralei Naționale, dintre care şapte reprezentând personal medical și patru personal auxiliar.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, a spus: „Noi am mai fost în această comunitate și anul trecut, ultima vizită fiind practic o reevaluare. Este important să revenim în loca-litățile vizitate anterior, deoarece în acest fel oamenii pot fi supravegheați pe o perioadă lungă de timp din punctul de vedere al stării de sănătate și să ne asigurăm ca problemele descoperite inițial nu se acutizează. Campania este de un real folos pentru cetățenii din mediul rural, deoarece în ultima perioadă constatăm lipsa medicilor specialiști în orașele mici, apropiate”.
„Această activitate este foarte importantă pentru locuitorii noștri, având în vedere că este a doua oară când ajunge la noi. Oamenii de la sate merg foarte greu la medicii specialiști în oraș din cauza faptului că au venituri mici și au vârstă înaintată, se deplasează greu”, a spus Ioana Neagu, primarul comunei Valea Călugărească. Acțiunea a fost organizată cu sprijinul Parohiei Dârvari.
Campania „Sănătate pentru sate” se desfășoară din anul 2015, în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății, și are ca obiectiv organizarea unor acțiuni medicale cu caracter umanitar. Până în prezent, au avut loc 78 de acțiuni în judeţele Ilfov, Prahova, Maramureş, Argeş, Călăraşi și Giurgiu. De această campanie au beneficiat peste 9.400 de persoane.