Campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, la Reșița și Moldova Nouă
O campanie umanitară destinată copiilor proveniți din familii nevoiașe s-a desfășurat pe întreg cuprinsul Eparhiei Caransebeșului în perioada 18 noiembrie - 12 decembrie.
În cadrul acesteia au fost oferite, în pragul sezonului rece și în vremea Postului Nașterii Domnului, încălțăminte noi specifice acestui anotimp, precum și pungi cu dulciuri.
„Această frumoasă și necesară campanie a cuprins sute de copii și acesta este rodul donațiilor și al ajutorului unor oameni de bine. Oamenii care au donat au dorit să rămână anonimi și ne bucurăm de aceasta și sperăm să nu fie o acțiune singulară, ocazională, ci ea să continue și cu alte activități de genul acesta în folosul copiilor. De altfel am și propus copiilor prezenți astăzi ca pe parcursul anului viitor să putem să-i implicăm inclusiv în activitățile noastre cu profil educativ, respectiv la taberele pe care le organizăm atât în eparhie, cât și în afara ei, spre folosul și educarea copiilor”, a declarat părintele consilier social Mihai Cătălin Ciucur.
Și la Moldova Nouă s-a desfășurat această campanie umanitară, ce i-a vizat pe copiii nevoiași cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Ghetuțele au fost distribuite în două locații: prima distribuire a avut loc în biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Gheorghe”, iar cea de-a doua locație a avut loc în biserica ortodoxă din centrul orașului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Campania a reușit să mobilizeze toate parohiile din Protopopiatul Moldova Nouă, beneficiind de aceasta peste 50 de copii din Moldova Nouă și din împrejurimi.